28.01.1990

Dupa 20 ianuarie 1990 am ajuns pe la PNL pe Magheru, mergand la prietenul si colegul meu, George. Campeanu mi se parea mai aproape decat Coposu. Totusi Copsu ar fi meritat mult mai mult sprijin din partea tienrilor. El a fost cel mai periculos dusman al Ciumei rosii. De aceea taranistii au fost distrusi sistematic.
Revenind la ianuarie 1990, partidele istorice au organizat marsul si demonstratia din 28 ianuarie, un punct de cotitura in istoria Romaniei.
Eram cu George in sediul PNL si el avea o statie de amplificare pe care vroia sa o foloseasca pentru mobilizarea celor din strada catre Piata Victoriei. Nu o putea scoate afara, asa ca am decis sa spargem un geamlac (oberlicht) unde am montat boxa catre strada. Cine ne supraveghea ?
Doi vulturi, Tariceanu si Patriciu. Ne-am uitat unii in ochii celorlalti. Nimeni n-a zis nimic, ne-am inteles din priviri. Era de bine.
Dupa ce am mobilizat cu succes puhoiul de oameni din fata sediului catre Piata Victoriei, am zis ca ar fi bine sa ducem statia intr-un loc sigur, la o doamna din bloc, sotie de leader UTC si mama unui ziarist cunoscut. Oamenii sunt oameni si chiar daca nu impartasim aceleasi convingeri ne ajutam la nevoie.
Ajungem in Piata Victoriei, vreme frumoasa, ideala pentru miting. S-a scandat, s-au zornait cheile in semn ca le-a sunat ceasul, etc. Pe dupa masa manifestatia era grupata in fata balconului guvernului, unde a aparut la un moment dat Corneliu Coposu. Apoi era o zona libera in jurul manifestantilor. Urma o masa de oameni adusi la contrananifestatie. Spre seara au intrat cu o basculanta in manifestanti, presandu-i usor pentru a sparge manifestatia. Vazand ce se intampla am iesit din izolare, am trecut granita spre contramanifestanti. Unii au inceput sa comenteze ca fug, ca mi-e rusine, etc. Am ramas in zona si am ajuns langa un grup de la o scoala profesionala. Facusera un cerc si unul alerga in interiorul cercului fluturan un steag. Parca vedeam scene de revolutie culturala din filmul "Ultimul imparat". La un moment dat, realizand de ce parte sunt eu, cineva a venit cu ideea sa ma bata...
Eu le-am spus ca daca vor pot sa ma omoare dar nu vor castiga nimic. O fata mai desteapta a zis cu sila sa ma lase in pace. Am plecat de acolo neshifonat si am dormit la o cunostinta din sediul PNL, un tip care avea un apartament intr-un bloc din Beller. Dupa ce a urmat a emigrat in Elvetia.
A doua zi mergeam pe Dorobanti catre casa. Pe strada treceau basculante cu mineri. Cred ca nu am luat tramvaiul de la Perla spre Iulia Hasdeu. Parca am mers la Hotel Dorobanti si apoi pe Dacia pana la Foisor, de unde am luat troleibuzul spre Gara Obor. In troleibuz m-am intalnit cu mana care ina lucra la IPROLAM. I-am zis ca ma feresc sa nu ma recunoasca cineva si sa se ia de mine. Atunci sediile partidelor fusesera devastate si erau vanati membrii si poate si simpatizantii lor.